Cristina Popovici

Singura țară din lume situată în toate cele patru emisfere

insule

Singura țară din lume situată în toate cele patru emisfere. Există pe glob o singură țară care e situată în toate cele patru emisfere.

Poate nu i-ai auzit numele până acum, însă locul este unul cu adevărat deosebit. Este vorba despre o țară insulară din Oceanul Pacific. Acesta este singurul stat cu teritorii prezente în în toate cele patru emisfere.

Kiribati este formată din 32 de insule ce totalizează numai 811 km² împărțite în trei mari categorii. Este vorba despre insulele Gilbert, insulele Phoenix și insulele Line. Insulele Kiribati se află la jumătatea distanței dintre Hawaii și Australia, în regiunile microneziene și polineziene din Pacificul de Sud.

Singura țară din lume situată în toate cele patru emisfere

Cei atenți la detalii își vor da seama că insulele din Republica Kiribati sunt atât de împrăștiate încât sunt împărțite în toate cele patru emisfere ale planetei noastre, adică emisfera vestică, cea estică, emisfera nordică și emisfera sudică, scrie tripoto.com.

Acesta este și motivul pentru care, până în anul 1995, între insulele din estul țării și cele din vest, care se află la cele două extremități ale Liniei Internaționale a Datei, exista o diferență de fus orar de 23 de ore.

În 1995, autoritățile din Kiribati au ajustat poziția Liniei Internaționale a Datei, astfel încât să reducă această diferență la doar două ore, iar întreaga populație să aibă aceeași zi lucrătoare.

Mai departe, notează sursa citată, dintre cele 32 de insule, doar 21 sunt locuite. Kiribati doar 123.000 de locuitori, cu aproximație, iar 90% dintre ei trăiesc în grupul de insule Gilbert.

Deși sunt înconjurați din toate părțile de apă, locuitorii din Kiribati întâmpină dificultăți în aprovizionarea cu apă potabilă. Creșterea nivelului mării, inundațiile și eroziunea coastelor au dus la contaminarea apelor subterane.

Lasă un comentariu