Sir George Iacobescu este singurul român a fost onorat cu nobilul titlu al Regatului Unit al Marii Britanii. Inginerul de origine română (77 de ani) este socotit unul din geniile care au contribuit la consolidarea imperiului financiar londonez.
Comandor al Ordinului Imperiului Britanic, titlu conferit de Margaret Thatcher, prima femeie prim ministru al Marii Britanii (cea care a rămas în istorie drept ”Doamna de fier”), dar și al Ordinului Național ”Steaua României” și ”Coroana României” în grad de comandor, lui George Iacobescu i se recunoaște cotribuția la organizarea celui mai important district financiar londonez, Canary Wharf. Este complexul de afaceri cu cele mai mari salarii din Regat și unde se găsesc primele trei dintre cele mai înalte clădiri din întreaga Anglie.
George Iacobescu este singurul român ce a fost uns cu titlul de ”Sir” în Regatul Unit al Marii Britanii
Născut la București, în 1945, George Iacobescu, care a studiat la Liceul Dimitrie Cantemir și Universitatea București-Inginerie Civilă, a emigrat în Canada, în 1975. I s-au încredințat proiecte importante, restaurări de blocuri în Canada și Statele Unite ale Americii (Olympia Center și Neiman Marcus Buildings, în Chicago). În anul 1983, odată cu începerea lucrărilor de construcție a centrului „World Financial Center”, s-a stabilit la New York, devenind și vicepreședintele executiv al companiei care s-a ocupat de finalizarea acestui proiect.
Inginerul George Iacobescu se află în spatele apariției și organizării Canary Wharf, inportantul district financiar londonez
În anul 1987, a fost inițiat, ca urmare a deciziei premierului Margaret Thatcher, un proiect de reabilitare a fostei zone a docurilor londoneze, proiect denumit Canary Wharf. În anul 1994, a fost promovat ca membru în Consiliul de Administrație al Canary Wharf Holdings Limited ca director executiv, devenind vicepreședinte executiv în anul 1996 și președinte executiv în martie 1997 al unei companii ce are active de peste 5 miliarde de lire sterline.
Sir George Iacobescu este şi custode al British Museum, instituţie care ocroteşte una dintre cele mai remarcabile colecţii de artă din lume. În 2011, românul a fost făcut cavaler (Kinght Bachelor) de Regina Elisabeta a II-a și pentru implicarea în acțiuni caritabile.