Potrivit magistratului, verificările ar urma să vizeze inclusiv repartizarea dosarelor unor persoane cu nume sonore de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar şi felul în care au ajuns să fie împăriţe procesele la cea mai îndepărtată judecătorie din România.
Controalele au fost declanşate ca urmare a anchetei DNA în cazul celor două judecătoare de la Tribunalul Bucureşti acuzate de luare de mită, în care s-a constatat că procesele de la Tribunalul şi Curtea de Apel Bucureşti au putut fi dirijate către anumite complete de judecători.
Faţă de acest aspect, preşedinta Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Oana Schmidt Hăineală, a declarat pentru Money Tv că nu este vorba despre un control de rutină. „Din punctul meu de vedere, este utilă extinderea controlului la nivel naţional.(…) Nu mi se pare un control de rutină. Este un control, este un control tematic, este un control care are o cauză foarte precisă pe care o cunoaştem cu toţii, este publică.(…) Este un control dispus ca urmare a unor evenimente absolut nefericite pentru sistemul judiciar”, a declarat ea
Preşedinta CSM susţine astfel opinia avansată de procurorul general interimar, Daniel Morar, care şi-a exprimat convingerea că toate sistemele de repartizare din ţară ar trebui verificate.
Conducerea CSM a trimis o sesizare către Inspecţia Juduciară, pentru ca aceasta să demareze un control la Tribunalul Bucureşti. Sesizarea a venit în urma arestării celor două judecătoare şi a suspiciunilor care au apărut legate de posibila manipulare a sistemul informatic Ecris, care repartizează aleatoriu dosarele completelor de judecată.