Pierderile din sistemul bancar românesc au ajuns la 957,5 milioane de lei în luna octombrie, în creştere de la 766,4 milioane de lei în septembrie, potrivit şefului direcţiei de supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, care adaugă că pierderile vor creşte în trimestrul patru faţă de trimestrul trei. În acest moment 20 din cele 42 de bănci din România se află pe profit.
Din datele BNR, indicatorii de calitate a creditelor se deteriorează, situaţie care va mai dura. Rata creditelor neperformante se află la 14,18% în septembrie (întârzieri la plată mai mari de 90 de zile), în timp ce cele cu restante peste o zi au o pondere de 24%.
Creditele neperformante sunt acoperite cu provizioane în proporţie de 97,2%.
Oficialul BNR crede că situaţia va mai continua cel puţin până la jumătatea anului 2012, şi se aşteaptă ca sectorul bancar să încheie anul viitor cu o creştere timidă.