Rapid aduce Skoda pe poziţia pe care o ocupa prima generaţie a modelului Octavia, adică o berlină de dimeniuni generoase, calitate germană şi o echipare care să îi asigure un preţ abordabil.
Succesul înregistrat de Logan i-a convins pe cehi că prin evoluţia Skoda Octavia către o berlină medie se pierde un public numeros. Iată de ce, între Fabia şi Octavia se intercalează din toamnă un nou model.
Noul model este denumit Rapid şi are aproape 4 metri şi jumătate. Se ştie deja că vor fi disponibile cinci motoare pe benzină şi două pe motorină.
Rapid va fi disponibil din toamă, imediat după premiera cu public ce va avea loc la Salonul Auto de la Paris, unde va da nas în nas cu Peugeot 301.