„Programul de restructurare al societăţii presupune disponibilizarea a 800 de angajaţi, până în 2012: 300 de angajaţi anul viitor, 200 în 2011 şi alţi 300 de angajaţi în 2012. Cei mai mulţi dintre ei lucrează în subteran. Pentru cei 300 care ar urma să fie disponibilizaţi în 2010 aşteptăm o Hotărâre de Guvern care să fie emisă până în luna martie”, a spus Daniel Burlan.
Directorul general al SNLO a mai spus că persoanele disponibilizate vor primi fiecare o sumă fixă de 29.000 lei.
„Între cei care vor fi disponibilizaţi, pot intra de exemplu, cei care au vârsta de 43 de ani şi 18 ani de activitate în subteran”, a precizat Daniel Burlan, care a menţionat faptul că minerii ies la pensie la 45 de ani, cu condiţia să fii lucrat în subteran 20 de ani.
De asemenea, alţi 600 de mineri ai SNLO au fost disponilibizaţi în acest an.
În acest an, angajaţii SNLO s-au aflat de două ori în şomaj tehnic: între 15 iunie-15 iulie, 1.000 mineri au intrat în şomaj tehnic, iar între 15 august şi 15 septembrie, peste 80% din angajaţii societăţii.
În prezent, SNLO are circa 9.000 angajaţi.
SNLO a înregistrat în 2008 pierderi de 8-10 milioane lei, din cauza scăderii cererii de producţie cu un milion de tone cărbune, după cum declara agenţiei NewsIn directorul general al companiei, Daniel Burlan, în luna martie. Dacă în 2007, SNLO a avut o producţie de 18,9 milioane tone cărbune, din care a vândut aproape toată cantitatea (adică 18,7 milioane tone cărbune), în 2008, compania a înregistrat o producţie de 18 milioane tone cărbune, din care a vândut 17,8 milioane tone cărbune, a spus atunci Daniel Burlan.
SNLO se află în subordinea Ministerului Economiei şi are ca obiect principal de activitate extragerea şi comercializarea lignitului.