Cristina Popovici

SocGen admite: Piețele financiare sunt manipulate

bursă, China, socgen, Societe Generale, SUA

„Dacă pe termen scurt, pentru a-l parafraza pe Benjamin Graham, acțiunile sunt o mașinărie de vot, atunci se pare că multe dintre aceste voturi sunt constrânse de către intervenționiști. China nu este singura țară care încearcă să influențeze prețurile de pe piața de capital. Băncile centrale din întreaga lume au devenit obsedate în legătură cu prețurile activelor, în condițiile în care tot mai multe bănci centrale fac achiziții de acțiuni. Desigur, niciuna dintre aceste instituții nu este interesată de câștigurile pe termen lung. Căci, dacă ar fi fost interesate, având în vedere lipsa unor evaluări atractive și creșterea reală a fluxului de numerar, acestea ar fi fost mai circumspecte în alegerile lor”, se arată într-un raport al Societe Generale (SocGen), citat de Zero Hedge.
Conform acestui document, directorii de companii care sunt recompensați pentru realizarea targeturilor privind prețurile de pe piața bursieră, sunt totodată și experți în arta creării unei impresii pozitive în piață, pe termen scurt. De altfel, cu un mare efect, având în vedere performanța incredibilă de săptămâna trecută a acțiunilor unor companii din tehnologie. Momentul creșterii prețului este o forță puternică pe care puține companii le pot întrerupe brusc cu vești proaste.
Specialiștii Societe Generale spun că datele privind profiturile pe termen mediu ale acțiunilor pe bursă corelate cu perioadele în care se raportează date economice importante în SUA indică faptul că piața de capital este mai mult decât influențată, chiar manipulată, de apropierea sezonului de raportare. Creșterea acțiunilor pe bursă încetează imediat înaintea sezonului de raportare, pentru ca să-și revină în acel sezon, creând în piață falsa impresie că nu există posibilitatea de creștere pe termen mediu, că tendința este de scădere.

Ultimele Articole