Social media, în vizorul Mediafax

blogosfera, bloguri, Mediafax, monitorizare, ,

Prin noul serviciu, Mediafax Monitorizare va furniza pe baza cuvintelor cheie definite de clienţi rapoarte cu referirile înregistrate pe circa 27.000 de bloguri şi 12.000 de conturi de Twitter în limba română.

 

„Pentru oamenii de PR şi marketing care au început să folosească eficient social media, monitorizarea blogurilor şi a conturilor de Twitter e indispensabilă. Sunt tot mai multe companii în România care utilizează acest tip de media în relaţia cu clienţii sau cu publicul şi care au nevoie de un furnizor extern, ca Mediafax Monitorizare, pentru a putea urmări în timp util reacţiile de pe bloguri şi Twitter”, spune Andra Voiculescu, Publisher Mediafax Monitorizare.

 

Lansarea noului serviciu de monitorizare a social media are loc în contextul în care monitorizarea presei online reprezintă serviciul cu cea mai rapidă creştere a numărului de clienţi noi în decursul ultimului an al Mediafax Monitorizare.

 

Monitorizarea blogurilor şi a reţelei Twitter se adaugă celor patru tipuri de rapoarte pe care Mediafax Monitorizare le oferă deja clienţilor corporate şi instituţionali: presă scrisă centrală, radio-tv, presă scrisă locală şi presă online. Ea reprezintă o extindere a monitorizării mediului online, dinspre site-urile de ştiri, monitorizate începând din 2009, înspre social media.

 

 

Ultimele Articole