Mihai Barsan

Soldatul care l-a ucis pe Osama ben Laden: Metallica a cerut armatei să nu îi mai folosească muzica

armată, Metallica, muzica, soldați, tortură

„Atunci când am început războiul în Irak, ne foloseam de muzica trupei Mettalica pentru «a-i înmuia» pe oamenii pe care îi interogam. Metallica a aflat acest lucru şi au spus: «Vă rugăm să nu vă mai folosiţi de muzica noastră, pentru că noi nu vrem să promovăm violenţa». În gândul meu mi-am spus aşa: «Băieţi, voi aveţi un album care se intitulează «Kill ‘Em All» («Omoară-i pe toţi»)”, a declarat soldatul american, a cărui identitate nu a fost dată publicităţii, într-un interviu apărut în revista Spin, informează nme.com.

 

Potrivit declaraţiilor acestui soldat, armata americană a renunţat să mai folosească în interogatorii muzica trupei Metallica, la cererea membrilor acestui grup heavy metal, alegând în schimb muzica unui grup rock metal creştin, denumit Demon Hunter.

 

„Apoi, o trupă denumită Demon Hunter ne-a contactat şi ne-a spus: «Noi promovăm absolut tot ceea ce faceţi voi acolo». Ne-au trimis CD-uri şi fragmente din înregistrările lor. Am avut asupra mea o înregistrare cu Demon Hunter în fiecare misiune. Aveam una şi atunci când l-am împuşcat pe ben Laden”, a adăugat acelaşi soldat american.

 

Potrivit revistei Spin, în 2008, James Hetfield, solistul trupei Metallica, a vorbit într-un interviu despre utilizarea pieselor formaţiei sale de către armata americană pentru a înfrânge rezistenţa prizonierilor din închisoarea Guantanamo.

 

„O parte din mine se simte mândră pentru că armata a ales Metallica, dar o altă parte din mine este supărată pentru că oamenii încep să se îngrijoreze din cauza faptului că numele nostru este ataşat de un fel de declaraţie politică. Nu avem nimic de-a face cu asta şi încercăm să rămânem apolitici, pentru că eu cred că politica şi muzica, cel puţin în cazul nostru, nu pot să se amestece”, a spus solistul trupei Metallica.

 

Una dintre cele mai apreciate formaţii rock din istorie, Metallica s-a înfiinţat în 1981. De-a lungul carierei, a lansat nouă albume de studio, trei albume live, două EP-uri şi a vândut peste 100 de milioane de discuri în toată lumea, fiind recompensată cu nouă premii Grammy. Metallica poate fi considerată cu uşurinţă una dintre cele mai bune şi mai influente trupe heavy metal ale anilor ’80. În loc să se alinieze trendului stabilit de restul formaţiilor de gen, trupa a ales să fie mai accesibilă, în acelaşi timp extinzând graniţele genului trash, folosind viteza şi volumul nu doar din principiu, ci chiar pentru a sublinia structurile complicate ale compoziţiilor.

 

Metallica a susţinut trei concerte în România, dintre care cel mai recent în vara anului 2010, la Festivalul Sonisphere.

Ultimele Articole