Mihai Barsan

Soluţii de criză: Lira de Bristol

Bristol, lira, monedă, primărie

În timp ce Marea Britanie îşi pierde încrederea în sistemul său bancar si este lovită de criza din zona euro, un oraş din sud-estul ţării a gasit o metodă inedită de a păstra bunăstarea populaţiei locale. Din septembrie, Bristol va avea propria sa monedă care se va numi, cum altfel, lira de Bristol.

 

 „Această idee ne-a venit în urmă cu doi ani, când ne-am gândit că ar fi grozav să avem o monedă locală pentru întreg oraşul, să folosim un mijloc electronic de schimb precum şi propriile lire de Bristol, tipărite pe hârtie. Aşa a început totul, iar populaţia a răspuns la această iniţiativă cu un entuziasm enorm”, a declarat Ciaran Mundy, bancher.

 

Lira de Bristol va fi folosită doar de companiile din oras, care au semnat un acord în acest sens. Astfel, firmele pot plati taxele în lire de Bristol, iar angajaţii au opţiunea de a-şi primi salariile tot în această monedă. Autoritatile locale speră ca măsura să încurajeze dezvoltarea întreprinderilor locale si să le ajute in lupta cu corporatiile internationale. Aproape 80% din capital păraseste oraşul Bristol. Cu o moneda proprie însă, această sumă va fi cheltuită în magazinele şi firmele locale, a precizat bancherul care a conceput această schemă monetară.

 

 „Majoritatea banilor cheltuiţi în Bristol părăsesc oraşul aproape imediat ce sunt cheltuiţi. Se duc la instituţiile financiare şi se pierd acolo. Cu lira de Bristol, oamenii pot fi siguri că banii vor circula în oraş, unde vor şi rămâne. Este spre binele locuitorilor oraşului nostru să avem o asemenea monedă.”a mai declarat acesta.

 

Locuitorii oraşului vor putea schimba lirele de Bristol pe cele nationale la orice bancă locală, la o rată de schimb stabilă.