Denisa Gelatu

Sondaj: 6 români din 10 cred că nivelul lor de bunăstare va crește

bani, bunăstare, români, sănătate

Unii români sunt optimiști.

Șase din zece români se aşteaptă ca nivelul lor de bunăstare să crească anul acesta, iar doi din zece consideră că acesta va rămâne la fel, conform celei mai recente ediţii a Barometrului UNSAR – IRES privind percepţia riscului şi cultura asigurărilor din România.

Respondenţii au menţionat printre factorii cu o contribuţie semnificativă la bunăstarea personală accesul la educaţie (78% dintre repondenţi), echilibrul emoţional (72%), starea de sănătate şi stilul de viaţă echilibrat – alimentaţie, sport, timp liber, vacanţe, călătorii (70%) etc, potrivit unui comunicat al UNSAR.

„Sănătatea reprezintă o preocupare din ce în ce mai prezentă în viaţa românilor, chiar dacă, de multe ori, ne lăsăm absorbiţi de problemele de zi cu zi. Ne propunem să contribuim la o mai bună informare a publicului larg privind riscurile la care ne expunem şi modul în care le putem gestiona – motiv pentru care UNSAR va lansa o platformă de comunicare/think tank de politici publice: Alianţa pentru BunăStare”, a declarat Alexandru Ciuncan, preşedinte & director general al UNSAR, citat în comunicat.

Interesul în creştere al românilor privind starea de bine este reflectat şi prin evoluţia asigurărilor voluntare de sănătate – acesta fiind segmentul care a înregistrat una dintre cele mai susţinute evoluţii la nivelul industriei de asigurări facultative. Practic, în 2023, asigurările de sănătate au crescut cu 21,5% comparativ cu anul anterior, iar indemnizaţiile brute plătite de asigurători în baza acestor poliţe s-au majorat chiar şi mai mult, cu 27% , subliniază sursa citată.

„În diverse situaţii neprevăzute, asigurările voluntare de sănătate sau de viaţă ajută la menţinerea unui echilibru financiar în caz de accidente, îmbolnăviri şi nu numai. Toate acestea pot avea efecte negative importante asupra familiilor noastre şi ne pot afecta semnificativ starea de bine sau calitatea vieţii. Însă, perioadele dificile pot fi depăşite mai uşor apelând la protecţia şi beneficiile unei asigurări”, a precizat Roxana Băluţă, specialist Asigurări Viaţă şi Sănătate & Coordonator programe UNSAR.

Ultimele Articole