Scăderea cererii de credite ipotecare se datorează, în principal, incertitudinilor de pe piaţa imobiliară, aşteptărilor populaţiei privind situaţia financiară, şomajului în următoarele 12 luni şi restrângerii ofertei de credit prin înăsprirea standardelor şi a termenilor creditării, relevă concluziile sondajului realizat de Banca Naţională. În aceste condiţii, programul Prima Casă, aşteptat ca o gură de oxigen, nu s-a dovedit avantajos decât pentru 12% dintre bănci.
Pentru a stimula cererea de credite ipotecare, băncile afirmă că vor continua să relaxeze standardele de acordare. Însă aşteptările nu sunt foarte mari, în condiţiile în care preţurile imobilelor şi terenurilor vor continua să scadă, potrivit aşteptărilor majorităţii bancherilor.
Pe celelalte segmente de creditare, băncile au înregistrat rezultate diferite. Cererea de credite de consum, negarantate, a continuat să scadă, mai ales pe fondul înăspririi condiţiilor de acordare, însă cererea a crescut pe segmentul imprumuturilor cu ipotecă şi a cardurilor de credit. Bancherii se aşteaptă la o evoluţie similiară şi în următoarele trei luni. La sondajul BNR au participat primele 10 bănci din piaţă ce au acordat aproximativ 80% din creditele din acest an.
Pentru a fi mai aproape de tine, MONEY.ro a eliminat obligativitatea înregistrarii pe site pentru comentarii. Acum îti poti exprima opiniile pe portalul MONEY.ro mult mai usor. Comenteaza si tu!