Mihai Barsan

SONDAJ: BNR va menţine vineri dobânda de politică monetară şi ratele rezervelor minime obligatorii

AAFBR, BNR, politica monetara, rate, rezerve, sondaj

Conform opiniilor exprimate de către membrii Asociaţiei Analiştilor Financiar – Bancari din România (AAFBR) în cadrul unui sondaj intern, BNR ar putea menţine dobânda de politică monetară la nivelul de 5,25% la următoarea şedinţă a Consiliului de Administraţie pe probleme de politică monetară din 2 noiembrie 2012.

 

Spre deosebire de sondajul anterior, desfăşurat în luna septembrie, care estima o reducere a dobânzii de politică monetară şi a rezervelor minime obligatorii în lei în anul 2013, majoritatea analiştilor consideră în prezent că Banca Naţională a României nu va mai relaxa politica monetară în anul următor.

 

BNR a redus dobânda de politică monetară cu 0,75 puncte procentuale de la începutul anului, până la minimul istoric de 5,25% pe an. La începutul lunii mai, BNR a oprit însă ciclul de reducere a ratei de politică monetară din cauza schimbărilor politice din România, care s-au suprapus pe intensificarea temerilor investitorilor cu privire la viitorul zonei euro.

 

AAFBR este o asociaţie profesională fără scop lucrativ, înfiinţată în luna ianuarie 2008 şi care reuneşte în rândurile sale peste 80 de analişti din sectorul bancar, fonduri de pensii, societăţi de administrare a investiţiilor, societăţi de asigurări şi din piaţa de capital.