Demersul face parte din proiectul diviziei de Business Realitatea-Caţavencu “Economia în 2010”. O cercetare detaliată despre tendinţele anului viitor va fi publicată de Business Standard în decembrie, la gala “Economia în 2010”.
Rezultatele integrale ale cercetării “Economia în 2010” vor fi prezentate în săptămâna 14-20 decembrie de canalele diviziei business Realitatea-Caţavencu. Business Standard va publica anuarul tipărit, iar The Money Channel va organiza ediţii speciale, timp de trei zile.
Liderii principalelor zece industrii descriu, într-un dialog televizat live de două ore, evoluţia celor mai importante domenii în anul 2010, oportunităţile și ameninţările. Săptămâna se va încheia cu Gala “Economia în 2010”.
Sunt invitaţi la dezbatere antreprenori şi manageri de la cele mai importante companii româneşti, dar şi speakeri internaţionali care vor încerca să anticipeze tendinţele globale pentru anul 2010.