‘Majorarea taxei pe valoarea adăugată, de la 19% la 24% nu a avut drept consecinţă sporirea încasărilor, ci creşterea nivelului evaziunii fiscale. Ca urmare, s-a creat un cerc vicios, al cărui rezultat este tocmai creşterea inflaţiei în ultima perioadă. În plus, România nu are încă o producţie agricolă stabilă, ceea ce ne face foarte dependenţi atât de comunitatea europeană, cât şi de moneda euro. În ceea ce priveşte nivelul inflaţiei pentru perioada următoare, este posibil să se înregistreze o stagnare sau chiar o majorare’, a afirmat Sorin Minea.
Acesta a precizat că Guvernul ar trebui să adopte cât mai curând două măsuri de bază, care ar contribui la stoparea fenomenului inflaţionist.
‘În primul rând este necesar să avem o rundă de discuţii cu Ministerul Agriculturii, pentru a vedea cum putem plafona preţurile la alimente. Sperăm ca această rundă de discuţii să aibă loc chiar săptămâna viitoare. În plus, Guvernul ar trebui să încerce să lupte mai eficient împotriva evaziunii fiscale, prin efectuarea unor controale în teritoriu mult mai riguroase şi prin operarea unor arestări în cazurile în care se impune acest lucru’, a mai spus Sorin Minea.
Rata anuală a inflaţiei a crescut la 5,33% în luna septembrie 2012, de la 3,88% nivel înregistrat în luna anterioară, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Ţinta de inflaţie stabilită de Banca Naţională pentru acest an este de 3,2%.
Citeşte şi Reacţiile analiştilor la creşterea inflaţiei