„Da, avem bani şi putem să acţionăm dacă va fi cazul. Important e de unde îmi recuperez eu banii ăştia, ca Primărie vorbesc. Deocamdată, aştept hotărârea instanţei de judecată, să văd ce scrie în corpul acesteia. Pentru că, de mai multe ori, în momentul când a început să apară, m-am adresat Justiţiei şi am rugat să se treacă în corpul hotărârii şi care să fie partea tehnică şi financiară. Adică cine dărâmă, nu în sensul de proiect tehnic. În sensul de a spune clar cine plăteşte acest lucru şi de unde se recuperează banii”, a precizat Oprescu, după Comandamentul de iarnă.
Primarul general a arătat că va respecta hotărârea. „Problema e că, acum, aşa cum simt eu şi cred că simt bine, nu e corect din banul public să mă apuc să cheltuiesc 3-4-5 milioane de euro, când, pur şi simplu, noi ne întrebăm de unde luăm banii să putem ţine funcţionalitatea oraşului. Nu am ce să comentez. Aştept hotărârea, văd dacă în corpul hotărârii sunt prinse lucrurile acestea şi trec la executare”, a mai spus Sorin Oprescu.
Curtea de Apel Ploieşti a declarat, săptămâna trecută, drept irevocabilă sentinţa civilă emisă în luna iulie a anului trecut de către Tribunalul Dâmboviţa, prin care primarul general al Capitalei este obligat să emită o decizie de desfiinţare a imobilului Cathedral Plaza.
Prin aceeaşi sentinţă, Sorin Oprescu mai este obligat să ia toate măsurile administrative pentru aducerea terenului pe care este construită clădirea în cauză în situaţia anterioară emiterii autorizaţiei, în vederea refacerii cadrului natural în zona de protecţie a Catedralei Sf. Iosif.