Floares Silvia

Sorin Ovidiu Vântu, la un pas de eliberare

eliberare conditionata, sorin ovidiu vantu

Pe 29 noiembrie, Comisia de la Penitenciarul Jilava i-a scăzut lui Sorin Ovidiu Vîntu aproape 33 de zile din condamnarea pe care a primit-o pentru şantaj. Decizia de reducere a pedepsei a fost luată după ce Vântu a redactat o lucrare pe teme economice. „România, un studiu comparativ între epoci consecutive: comunism, tranziţie şi perspective comunitare”. Cartea a fost publicată pe 27 noiembrie 2012.

 

Cererea de eliberare condiţionată va fi discutată pe 17 ianuarie de magistraţii Judecătoriei Sectorului 4.

 

Pe 21 iunie 2012, Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat la un an de închisoare cu executare pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă, patronul postului de televiziune România TV. 


Pe 23 mai 2011, Sorin Ovidiu Vîntu a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru şantaj, de către procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

 

Potrivit acuzării, în perioada martie – aprilie 2011, Sorin Ovidiu Vîntu l-a constrâns, prin ameninţare, pe Sebastian Ghiţă, parte vătămată în dosar, să i remită suma de 150.000 de euro ori să accepte denunţarea unui contract cu scopul obţinerii injuste, în folosul lor de beneficii materiale cu consecinţa prejudicierii părţii vătămate.


Ultimele Articole