Senatoarea Diana Șoșoacă a fost protagonista unui nou episod controversat în plenul Parlamentului. În discursul din timpul ședinței solemne dedicată Constituției, senatoarea a acuzat clasa politică în ansamblu că a călcat în picioare legea fundamentală. La final, Șoșoacă a scos dintr-o trăistuță o botniță pe care și-a pus-o în semn de protest că drepturile și libertățile „au fost anulate” în ultimii doi ani.
„I-am cerut lui Moș Nicolae să-mi dea un cadou pentru aniversarea Constituției. Este o botniță prin care Constituția, drepturile și libertațile fundamentale au fost anulate de către Parlament, președinte și Guvern și rog reprezentantul CCR să aibă mai mult curaj aşa cum a avut în Decizia 457 din 2020, în care au menţionat să starea de alertă încalcă statul de drept, este creată atificial şi nu există fundament constituţional pentru existenţa acesteia. Trăiască România liberă, trăiască dreptul la liberă exprimare! Jos botnița!”, a spus Diana Șoșoacă.
vezi momentul la minutul 1:28:20