Părţile au examinat starea actuală şi perspectivele dezvoltării cooperării în domeniul gazelor. De asemenea, au acordat atenţie trecerii Gazprom şi Bulgargaz la contacte directeîn livrarea gazului natural rusesc în Bulgaria.
Miller şi Gogov au discutat evoluţia proiectului South Stream şi au convenit că realizarea la timp a conductei „va corespunde intereselor milioanelor de consumatori europeni, ţinând cont de inevitabila creştere a cererii de gaz natural în Europa”.
Rusia exportă gaz în Bulgaria începând cu anul 1974. Potrivit unor date preliminare, volumul livrărilor a constituit, în 2010, aproximativ 2,6 miliarde de metri cubi. Gazprom realizează prin Bulgaria tranzitul gazului în Turcia, Grecia şi Macedonia.
În iulie 2010, Rusia şi Bulgaria au semnat foaia de parcurs pentru elaborarea tronsonului bulgăresc al proiectului South Stream. Foaia de parcurs specifică planul etapelor prioritare, necesare pentru realizarea proiectului pe teritoriul Bulgariei.
Părţile au semnat, la 13 noiembrie, un acord pentru crearea unei societăţi comune ruso-bulgare, care să se ocupe de elaborarea studiului de fezabilitate pentru segmentul bulgăresc al gazoductului South Stream.