Şova: Sunt extrem de interesat să public contractul din 2003 cu Bechtel

Bechtel, contract

„Eu personal sunt extrem de interesat să public contractul din 2003 şi extrem de deranjat de faptul că nu am putut găsi originalul pentru a putea aplica ştampila de desecretizare ca să putem să-l publicăm. Numai publicarea contractului din 2003 ar da posibilitatea foarte simplu, pentru toată mass-media, în mod justificat, să vadă diferenţa între contractul semnat în timpul premierului Adrian Năstase şi al ministrului Transporturilor Miron Mitrea, care dădeau 415 kilometri de autostradă, pentru un preţ fix de 2,2 miliarde euro, şi oroarea pe care a putut s-o facă domnul Dobre, şi s-o perpetueze domnul Berceanu (foşti miniştri ai Transporturilor – n.r.), prin care a fost dus contractul la 9,6 miliarde de euro. Contrar susţinerilor celor care m-au atacat în ultimele zile, am un interes direct în a publica şi a se vedea acest lucru. Şi sper să rezolvăm, şi cu ajutorul celor de la DNA”, a spus Şova.

 

Ministrul a arătat că Corpul de Control al premierului a formulat o cerere la DNA prin care a solicitat să se verifice dacă în arhivele instituţiei se află contractul original.

 

‘În anul 2007, dacă nu mă înşel, Direcţia Naţională Anticorupţie a ridicat nişte documente în legătură cu contractul Bechtel. Deci a fost luată în discuţie şi această ipoteză. Mai mult decât atât, voi pune în discuţia Guvernului, dacă este posibil să ne adresăm Tribunalului Bucureşti, pe o procedură necontencioasă, aceea de refacere a înscrisurilor dispărute, pentru că noi avem copii, şi ştim că acelea sunt, şi să solicităm Tribunalului Bucureşti să stabilească printr-o hotărâre judecătorească că o copie pe care o avem noi poate dobândi statul de contract original”, a arătat Dan Şova.

 

Acesta a explicat, de asemenea, că pe site-ul Departamentului de Infrastructură a fost publicat contractul integral, aşa cum este utilizat din 2006, inclusiv forma pe care s-a lucrat la momentul rezilierii, anul acesta în februarie – martie 2013.

 

„Dacă cineva face efortul şi ia forma publicată pe site, alături de care se află şi cele două acte adiţionale, care au modificat contractul din 2003, şi care au dat forma în care contractul este publicat, şi dau la o parte aceste acte, va avea contractul din 2003”, a subliniat Şova.

 

Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine a anunţat, în 21 august, că a depus la Direcţia Naţională Anticorupţie plângere penală pentru lipsa exemplarului original al contractului cu Bechtel.

 

„Plângerea a fost depusă la DNA fiind vorba de o infracţiune de serviciu care poate aduce Statului Român pagube însemnate, mai mari decât echivalentul a 1.000.000 euro, ţinând cont de valoarea contractului cu Bechtel International Inc. Aceasta a fost făcută ‘in rem’ şi nu e îndreptată  împotriva unei persoane anume, Direcţia Naţională Anticorupţie fiind în măsură să cerceteze cine se face vinovat pentru lipsa exemplarului original al contractului”, precizează DPIIS.

 

La sfârşitul lunii iulie a acestui an, Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine a publicat pe site-ul propriu două acorduri de modificare a contractului de proiectare şi construire a autostrăzii Braşov – Cluj – Borş, datate 2006 şi 2011, şi Acordul de încetare a contractului cu Bechtel.

 

Potrivit ministrului delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Dan Şova, contractul încheiat cu compania americană Bechtel pentru autostrada Transilvania în anul 2003 nu a fost încă publicat deoarece nu a fost găsită varianta originală, ci doar copii.

 

Construcţia tronsonului Braşov – Borş al Autostrăzii Transilvania a început în 2004, în baza unui contract cu o valoare de 2,2 milioane de euro, încheiat cu compania Bechtel.

 

Lucrările au fost întrerupte la jumătatea lui 2005, atunci când s-a declanşat o acţiune de reanalizare a contractelor încheiate de guvernarea anterioară. Ulterior, lucrările au fost reluate. Compania a finalizat până în prezent 52 de kilometri de autostradă între Turda şi Câmpia Turzii din totalul de 415 cât prevedea contractul.

 

Termenul iniţial de finalizare a fost stabilit pentru anul 2011 şi prelungit cu un an din cauza întreruperilor lucrărilor în 2005. Între timp, Bechtel a renunţat la partea de autostradă între Târgu Mureş şi Braşov.

 

În data de 30 mai, DPIIS a anunţat că a fost semnat acordul de tranzacţionare şi încetare cu privire la contractul de construire a Autostrăzii Braşov – Cluj – Borş (Autostrada Transilvania – n.r.) între Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România şi compania americană Bechtel International. Prin semnarea Acordului au fost stinse complet pretenţiile Bechtel International Inc pentru suma de 37,2 milioane euro, TVA inclus.

Ultimele Articole