Şova: Termenul de finalizare a discuţiilor cu Bechtel – 30 aprilie

autostrada, autostrada Transilvania, Bechtel, dan sova, negociere

El a ţinut să precizeze că statul român nu este în postura de a plăti către Bechtel o penalitate de 500 milioane de euro pentru încetarea contractului.

 

„Vom vedea ce poziţie vor avea reprezentanţii firmei, dacă aceasta va fi divergentă sau amiabilă. Am speranţa că vom găsi o înţelegere amiabilă”, a spus Şova, care a precizat că în cazul în care firma Bechtel va avea o atitudine divergentă, problema va fi tranşată la Comisia de arbitraj.

 

Demnitarul a spus că din cei 416 km ai Autostrăzii Transilvania, doar 52 sunt circulabili iar alte tronsoane se află un nivel de realizare de 40%.

 

Şova a afirmat că este greu să înţeleagă cum doar pentru 52 km de autostradă s-au cheltuit în 9 ani 1,4 miliarde euro. Demnitarul a mai spus că Autostrada Transilvania nu va fi finalizată din banii de la bugetul de stat şi a explicat că aceasta ar putea fi dusă la bun sfârşit ori prin parteneriat public privat, ori prin concesiune. El a spus că există investitori care ar dori să preia spre construcţie tronsoane de autostradă.

 

El a afirmat că a cerut verificarea disfuncţiilor apărute în contractele cu autostrăzi şi a criticat faptul că există încă din 2005 documente secretizate în legătură cu acestea.

 

„Plătim datoriile pentru toate lucrările, datoriile guvernelor Boc şi Ungureanu”, a spus Şova, care a afirmat că datoriile care vor fi plătite în acest an sunt de 500 milioane de euro, din bugetul total al CNADR care este de 1,1 miliarde euro.

 

Dan Şova a mai spus că în luna aprilie mai multe echipe ale CNADR se vor deplasa în teritoriu pentru a vedea situaţia gropilor de pe drumurile naţionale şi autostrăzi. „La rectificări încercăm să mărim bugetul. De la cele şapte regionale necesarul de fonduri pentru acoperirea gropilor este de 4 miliarde. Vom încerca să facem ce este mai grav”, a susţinut Şova.

Ultimele Articole