Europa este conştientă că trebuie să acţioneze pentru soluţionarea crizei financiare din Spania, care riscă să îngenuncheze a patra economie a zonei euro. Problema este însă că politicienii nu reuşesc să se pună de acord cu privire la strategia şi măsurile care ar trebui adoptate. Toată lumea susţine, însă, că zona euro este gata să acorde ajutor financiar Spaniei, dacă Madridul îl solicită.
Miniştrii Finanţelor din zona euro vor purta discuţii cu privire la un posibil program de ajutor pentru Spania sâmbătă, prin teleconferinţă. Cererea de ajutor ar putea fi făcută chiar în timpul teleconferinţei. Premierul spaniol Mariano Rajoy a declarat că a vorbit cu colegii din UE şi că guvernul va găsi formula pentru finanţarea şi capitalizarea sectorului bancar, după ce auditorii străini contractaţi de Madrid estimează necesarul de capital din sistem.
„Odată ce aflăm ce spun auditorii independenţi şi după ce vorbim cu toţi partenerii noştri europeni, cu care am avut discuţii toată săptămâna, cu toţi, inclusiv premierul Rutte, care a venit astăzi la Madrid, vom lua cea mai bună decizie pentru interesele poporului spaniol. Acest lucru vreau să fie clar.” MARIANO RAJOY, premierul Spaniei
Declaraţiile lui Rajoy au avut loc cu câteva minute înainte de anunţul Fitch privind coborârea ratingului Spaniei cu trei trepte, la triplu B, la doar doi paşi de categoria „junk”, nerecomandată investiţiilor. Fitch estimează că băncile spaniole ar putea avea nevoie de un ajutor financiar de 100 de miliarde de euro. Cu toate acestea, Spania nu a formulat nici o cerere de asistenţă financiară. Comisia Europeană spune, însă, că toate instrumentele sunt pregătite, în cazul în care Madridul face o asemenea cerere:
Şi preşedintele Eurogrupului, Jean-Claude Juncker, susţine că zona euro este gata să ajute sectorul bancar spaniol dacă şi când Spania solicită acest ajutor.
„Guvernul spaniol a luat toate deciziile necesare pentru consolidare. Vom vedea la sfârşitul semestrului european dacă avem de adăugat unele detalii, dar nu este un subiect important. Politica macro-economică şi bugetară a Spaniei este pe calea cea bună. Când şi dacă Spania ne solicită ajutor pentru sectorul său bancar, în mod clar, ajutorul va fi acordat.” JEAN-CLAUDE JUNCKER, preşedinte Eurogrup
La rândul său, cancelarul Angela Merkel a declarat că Germania nu va exercita presiuni asupra Spaniei pentru a apela la un „bailout” internaţional.
„E clar că acele ţări care doresc solidaritate trebuie, ele însele, să facă cererea necesară. În această privinţă, avem tot ceea ce este necesar pentru o dezvoltare stabilă a zonei euro. Rămâne ca ţările individuale să apeleze la noi. Acest lucru nu s-a întâmplat până acum şi, de aceea, Germania nu va pune niciun fel de presiuni în legătură cu acest ajutor.” ANGELA MERKEL, cancelarul Germaniei
Comisia Europeană s-a pronunţat în mai în sprijinul propunerii de a oferi băncilor spaniole injecţii directe de capital din fondurile europene de urgenţă. Ideea a fost respinsă, însă, de Germania, care preferă susţinerea indirectă a instituţiilor financiare, prin intermediul guvernului spaniol, care ar trebui să accepte condiţii de austeritate în schimbul ajutorului.