Spania intră în recesiune pentru a doua oară în ultimii trei ani iar premierul Mariano Rajoy anunţă noi creşteri de taxe. Prim-ministrul susţine că nu există o altă soluţie, deoarece economia se află într-o situaţie critică, iar ţara are nevoie de o schimbare structurală. Populaţia nu este însă de aceeaşi părere şi protestează în stradă.
„Protestăm faţă de tăierile salariale şi faţă de nerespectarea drepturilor lucrătorilor. Este evident că ţara se confruntă cu cea mai gravă perioadă din ultimii 30 de ani. Situaţia este nefavorabilă, dar mai deranjant este faptul că datoriile sunt moştenirea pe care o lăsăm copiilor noştri.” spun protestatarii
Şomajul din Spania a atins nivelul de 24,4 la sută, cel mai ridicat din Uniunea Europeană, iar mai mult de jumătate dintre tinerii de până în 25 de ani nu au un loc de muncă.