Sorin Simon

Spaţiul aerian din nordul Germaniei se închide din cauza norului de cenuşă vulcanică

eurocontrol, Germania, Hamburg, norul de cenuşă, Vulcan, vulcan Islanda, zboruri anulate

Aeroportul din Bremen urma să se închidă la ora 3.00 GMT (6.00, ora României), în timp ce aeroportul din Hamburg se va închide la ora 4.00 GMT (7.00, ora României).

Serviciul meteorologic naţional a anunţat că şi spaţiul aerian de la Berlin şi Hanovra ar putea fi afectat.

Liniile aeriene din Marea Britanie deja şi-au anulat zborurile, marţi, în unele regiuni din Scoţia şi nordul Angliei. Şi traficul aerian din Norvegia şi Danemarca a fost perturbat.

Eurocontrol, organizaţia care monitorizează spaţiul aerian european, a anunţat că aproape 500 de zboruri au fost anulate marţi din cauza închiderii parţiale a spaţiului aerian al Marii Britanii. Norul de cenuşă ar urma să se deplaseze către Danemarca, Norvegia şi Suedia, dar impactul asupra curselor aeriene va fi probabil limitat.

Serviciile meteorologice britanice prognozează că în cursul zilei de miercuri concentraţia de cenuşă vulcanică în spaţiul aerian britanic va scădea semnificativ.

Autoritatea aviaţiei civile din Franţa se aşteaptă la perturbări foarte limitate ale traficului aerian şi nu intenţionează să închidă spaţiul aerian al ţării.

Vulcanul Grimsvotn a început să erupă sâmbătă, dar experţii spun că erupţia – deja încetinită marţi – are proporţii mult mai mici decât cea a vulcanului Eyjafjallajokull de anul trecut, când milioane de călători au rămas blocaţi pe aeroporturi. Particulele de cenuşă de la Grimsvotn sunt mai mari decât cele de la Eyjafjallajokull şi se vor depune mult mai repede.

Ultimele Articole