de Cătălin Crăiunescu
Ultima reuniune a Consiliului pentru Justiție și Afaceri Interne (J.A.I.) din 22 noiembrie a readus în prim-plan subiectul aderării României la spațiul terestru Schengen, un proces marcat de controverse și întârzieri. Începând cu 31 martie 2024 amintim faptul că România a fost integrată în spațiul Schengen aerian și maritim, oferind cetățenilor săi posibilitatea de a călători fără controale la frontierele aeriene și maritime, dar granițele terestre rămân sub incidența controalelor. Această separare subliniază complexitatea procesului și poziția ambiguă a României și Bulgariei în cadrul Uniunii Europene.
Schengen. Un drum lung și presărat cu obstacole
Aderarea la spațiul Schengen reprezenta, după momentul semnării Tratatului de Aderare în 2007, un drept firesc pentru România, dar sub condițiile îndeplinirii obligațiilor asumate. Iată că timp de 17 ani investițiile semnificative în securizarea frontierelor și modernizarea infrastructurii ar fi trebuit să elimine orice dubii privind capacitatea de a gestiona granițele externe ale Uniunii aflate în gestiunea României și Bulgariei.
Dacă ne raportăm la schimbările intervenite de la ultima respingere a aderării noastre și Bulgariei din cadrul ultimei reuniuni J.A.I., din octombrie 2024, putem constata faptul că, deși a trecut numai o lună de zile iar actualizarea obligațiilor noastre și ale Bulgariei sunt minime, s-a luat totuși o decizie surprinzătoare favorabilă pentru viitorul imediat.
Totuși, timp de peste un deceniu, România și Bulgaria au fost victimele unui joc de culise dominat de interese politice și electorale, iar în ciuda eforturilor susținute, vetourile venite din partea Austriei, Olandei și Ungariei au perpetuat un sentiment de frustrare și inechitate.
Astfel putem constata faptul că am fost subiecții jocurilor de culise și negocieri dintre familiile partidelor politice europene care acum ne acceptă integrarea mai mult ca temă electorală decât a coeziunii.
Abia acum putem constata stângăcia absurdă de la momentele preliminare aderării noastre din trecut și care nu a avut un temei clar în privința respingerilor repetate iar cei care ne-au respins pe rând, Olanda, Ungaria și Austria, nu au făcut altceva decât, cel puțin în ultimii trei ani, să ne sancționeze cu excluderea în mod nejustificat.
Spațiul Schengen astăzi: O iluzie a liberei circulații
În contextul geopolitic actual, conceptul de liberă circulație, nucleul spațiului Schengen, este pus sub semnul întrebării. Numeroase țări, inclusiv Austria, Germania, Olanda și Suedia, au reintrodus controale temporare la granițe, invocând amenințări de securitate internă, migrația ilegală sau a situației din Ucraina. Aceste măsuri, deși descrise drept „temporare”, au devenit o realitate tot mai frecventă, reflectând o fragmentare accentuată a spațiului Schengen.
Din păcate pentru noi, odată aderați la spațiul comun terestru, în fapt aderăm la o situație de compromis, la un spațiu fragmentat care, deși a avut ca principiu deschiderea și libertatea de mișcare, nu a reușit să facă față provocărilor ca un tot unitar și au revenit la situații individuale.
România, aflată în pragul aderării, se confruntă astfel cu o realitate dezamăgitoare: în loc de integrarea într-un teritoriu unic și fără frontiere aderă la un sistem deja erodat, în care controalele interne revin din ce în ce mai des.
Beneficiile economice și provocările reale ale aderării terestre
Situația economică pentru anul 2025 se prezintă ca fiind cu o creștere economică modestă, care nu va depăși 1,5%, însă, dacă o vom putea corela cu oportunitatea aderării la spațiul terestru comunitar, atunci s-ar putea genera un impuls economic în sensul că s-ar putea adăuga încă 1-3% la PIB, fapt ceea ce ar putea schimba elementar și în bine economia și așa supusă deficitului uriaș din prezent.
Astfel, transporturile, agricultura și producția industrială ar beneficia semnificativ de eliminarea controalelor la frontierele terestre, iar atragerea de noi investiții ar deveni mai facilă.
În concluzie
Schengen este, în prezent, mai mult un simbol decât o realitate funcțională. În loc de o zonă fără frontiere, devine din ce în ce mai evidentă tendința fragmentării și reintroducerii controalelor interne iar, pentru România, visul integrării rămâne viu, dar este marcat de realismul unei Europe în continuă schimbare.