Tranzitul lui Venus reprezintă momentul în care planeta se interpune între Pământ şi Soare, obturând o mică parte a discului solar. Alinierea acestor planete este unul dintre fenomenele previzibile cele mai rare şi se întâmplă în perechi de tranzitări de opt ani, separate apoi de mai mult de un secol.
Prima parte din perechea de tranzitări din secolul al XXI-lea a fost pe 8 iunie 2004, urmând ca a doua şi totodată ultima trecere din acest veac să aibă loc pe 6 iunie. Planeta Venus va putea fi văzută, cu ajutorul unui telescop şi a ochelarilor de protecţie, ca un punct care alunecă uşor pe discul Soarelui. În România, fenomenul poate fi observat în cursul dimineţii de miercuri, între 5:30 şi 7:55.
Următoarea trecere a planetei Venus prin faţa soarelui va avea loc abia în decembrie 2117.