Seria veştilor proaste pentru federaţia engleză de fotbal s-a oprit, cel puţin pentru moment. După ce doi dintre principalii săi sponsori au decis să nu continue colaborarea, oficialii au înregsitrat şi primul succes în renegocierea parteneriatelor cu investitorii.
Astfel, federaţia engleză de fotbal şi McDonald’s au încheiat o nouă înţelegere pe 4 ani în valoare de 10 milioane lire sterline. Suma va fi alocată fotbalului amator, conform datelor oficiale, peste 200 de mii de antrenori primind pregătire profesională la cele mai înalte standarde. Sponsorizarea va susţine alte iniţiative locale la nivelul fotbalului amator, principala preocupare a oficialilor englezi fiind ridicarea nivelului acestei categorii de fotbalişti.
Specialiştii britanici consideră fotbalul amator drept bază de recrutare pentru viitoarele talente ale echipelor de club din Premier League şi, implicit, al celei naţionale a Angliei.