„În trimestrul I sunt cadre didactice care au luat salarii majorate cu încă 33% şi nu au mai ajuns sumele prevăzute pentru trimestrul I la alte cadre didactice nici măcar să-şi ia acel 17%. Prin mandatul dat de dl. prim-ministru noi vom aduce din trimestrele II, III şi IV sume şi vom majora bugetul prevăzut pentru trimestrul I ca să putem acorda integral depturile salariale în trimestrul I”, a declarat secretarul de stat din Ministerul Finanţelor, Gheorghe Gherghina.
El a precizat că, în acest moment, ministerele Finanţelor şi Educaţiei evaluează numărul cadrelor didactice care nu a primit salariile majorate cu 17%.
În ceea ce priveşte majorarea de 33% acordată în unele cazuri prin hotărâri definitive ale instanţelor judecătoreşti, secretarul de stat a precizat că Executivul urmează să elaboreze un nou act normativ, după discuţiile care vor avea loc marţi cu sindicatele.
Întrebat dacă profesorii care au încasat deja majorarea de 33% vor primi mai puţini bani în lunile următoare, Gherghina nu a exclus această posibilitate. „Prin actul normativ pe care îl discutăm mâine (marţi, n.r.) cu partenerii sociali vom reglementa şi modul de recuperare, sunt mai multe variante. Poţi să recuperezi şi într-o lună-două, şi într-o perioadă mai lungă”, a spus el.
La insistenţele ziariştilor, care doreau precizări dacă marţi va fi stabilită perioada în care va fi aplicată scăderea veniturilor, Gherghina a spus: „Exact”.
Secretarul de stat a explicat că, atunci când a fost elaborat bugetul pe anul 2010, Guvernul a avut în vedere salarii care includeau doar majorarea de 17%.
„Deci în masa salarială prevăzută prin buget pentru anul 2010 au fost avute în vedere numai creşterile de 17% aplicate din noiembrie 2008. La unele judeţe, cum este şi Buzău, instanţele au acordat prin hotărâri judecătoreşti definitive şi creşterea de 33%, care nu este prevăzută în bugetul pe 2010″, a explicat el.
Parlamentul a adoptat în septembrie 2008 o Lege care prevedea majorarea salariilor cadrelor didactice cu 50%. O parte din această majorare – respectiv 17% – s-a dat în noiembrie 2008, iar acordarea diferenţei de 33% a fost amânată de Guvern prin acte normative succesive. Unele cadre didactice au obţinut însă în instanţă majorarea de 33%.
La finalul săptămânii trecute, reprezentanţii Guvernului au avut mai multe runde de negocieri cu sindicaliştii din Educaţie.