Citeşte şi Topul joburilor din străinătate plătite cu minimum 3.000 de euro
„Perspectiva de angajare este în continuare negativă, suntem la un minus 7 ceea ce înseamnă că mai mulţi angajatori estimează o descreştere decât o creştere, dar venim de la un minus 11 ceea ce înseamnă pentru prima oară în ultimele şase trimestere o creştere”, a spus Stănculescu.
Revenirea economică nu va însemna o stagnare a ratei şomajului, spune Camelia Stănculescu. Iar asta pentru că există un decalaj de şase luni între trecerea pe plus a economiei şi atingerea cotei maxime de şomaj.
„România rămâne o ţară atractivă în ceea ce priveşte producţia şi serviciile, ceea ce înseamnă că mulţi investitori vor redemara activităţile la un nivel mai accelerat”, a adăugat Stănculescu.
Piaţa de resurse umane va creşte cu 10% în acest an, estimează Camelia Stănculescu.
„Din estimările noastre, piaţa este estimată la 130 milioane de euro, neincluzând serviciile de training în această estimare, care probabil mai au cam 20-25 de milioane”, a mai spus Stănculescu.