„Situatia este buna in contextul rezultatelor sectorului bancar şi in comparatie cu alte bancii din Europa de Est. Nivelul creditelor neperformante este sub nivelul altor bănci regionale”, a declarat la The Money Channel Stanislav Georgiev, CFO Unicredit Ţiriac.
De asemenea, acesta a mai precizat ca Unicredit este una din băncile care a înregistrat în acest an o creştere a veniturilor de 10%. În ceea ce priveste costurile, acestea au crescut cu 53%, prin deschiderea a 100 sucursale noi.
România este una din cel mai prost cotate ţări din punct de vedere al riscului de credit, situaţie în care s-a ajuns din cauza crizei politice. Din acest punct de vedere exista o diferenta semnificativa intre Romania si alte tari precum Croatia si Bulgaria, a mai completat Stanislav Georgiev.
Unicredit Ţiriac Bank a raportat un profit net la nouă luni în scădere cu 9%, la 252 milioane lei
Unicredit Ţiriac Bank, controlată de grupul bancar italian UniCredit, a înregistrat în primele nouă luni din acest an un profit net de 252 milioane lei, în scădere cu 9% faţă de aceeaşi perioadă din 2008, în condiţiile în care costul cu provizioanele a crescut de aproape două ori.
UniCredit SpA, cea mai mare bancă din Italia, a anunţat că profitul net a scăzut cu 26% în al treilea trimestru, în contextul în care provizioanele pentru creditele neperformante au crescut de peste două ori şi banca a avut câştiguri mai mici din comisioane.