Sorin Simon

Stăpânul dolarului, următoarea ţintă a hackerilor (VIDEO)

Ben Bernanke, Federal Reserve, hackeri

Grupul a mai încercat să obţină demisia lui Bernanke şi pe data de 12 martie a anului curent.

 

Mesajul acestora din cadrul clipului este:  „Democraţii ne-au dezamăgit, republicanii ne-au dezamăgit… E timpul să ne bazăm doar pe noi înşine…Trebuie să luptăm împotriva grupurilor de crimă organizată. Trebuie să lansăm operaţiunea Rebeliunea Empire State. Aceasta va începe pe data de 14 iunie.”

 

În descrierea video-ului, Anonimii vor declanşarea unor proteste începând cu data de 14 iunie. Pentru a-şi susţine mai bine cauza aceştia au făcut publică şi o listă cu cele mai scandaloase măsuri adoptate în ultima perioadă de Fed. Grupul a publicat şi o hartă care prezintă locul şi modul în care se vor desfăşura protestele.

 

Anonymous a fost constituit de utilizatorii site-ului 4Chan, popular printre hackeri şi împătimiţii jocurilor pe calculator şi a devenit între timp celebru după ce a atacat cu succes mai multe ţinte, printre care site-ul RIIA (Recording Industry Association of America), cel al Bisericii Scientologice, MasterCard,   Sony Playstation, iar cel mai recent – FMI.

Anonymous sunt un grup de activiști online, de a căror existenţă se ştie prin intermediul atacurilor lor sau prin intermediul mesajelor prin care anunţă un atac sau îl revendică. Acţiunile lor nu urmăresc un profit, ci doresc să demonstreze un show  al forţei lor prin care să indice practicile incorecte sau considerate sensibile în planul politic.

 

 

Sursa foto: Flikr, Anonymous la Biserica Scientologică din Los Angeles,

Ultimele Articole