Când COVID-19 a început să se răspândească în toată lumea, un îndepărtat arhipelag din Oceanul Pacific și-a închis granițele pentru a se asigura că boala nu ajunge pe plajele sale însorite. Timp de doi ani, planul a funcționat perfect. Acum, guvernul insular al Republicii Kiribati a declarat stare de dezastru, informează ABC News.
Kiribati și-a deschis luna aceasta granițele și a permis unui avion cu 54 dintre cetățenii insulelor, mulți dintre ei, misionari mormoni, să aterizeze. Aceștia au părăsit Kiribati înainte ca granițele să se închidă pentru a răspândi credința lor în țările străine.
Autoritățile din insulele Fiji au testat fiecare pasager de trei ori, le-a cerut să fie vaccinați și i-a caratinat și testat din nou când au ajuns acasă. Nu a fost destul.
Mai mult de jumătate dintre ei au testat pozitiv cu Covid, iar virusul s-a răspândit acum în rândul comunității locale, ceea ce a dus la decizia guvernului din Kiribati de a declara stare de dezastru. De la cele 36 de cazuri de Covid depistate inițial în rândul pasagerilor avionului, acum sunt 181 de infectări.
Kiribati și alte câteva națiuni insulare din Oceanul Pacific erau printre ultimele locuri de pe Pământ care nu înregistraseră niciun caz de Covid, mulțumită izolării de restul lumii și a controlului foarte strict al frontierelor.
Din nefericire, măsurile de protejare împotriva pandemiei par să nu mai facă față noii variante foarte contagioase, Omicron.
„În general vorbind, este inevitabil. O să ajungă în toate colțurile lumii”, a spus Helen Petousis-Harris, expert în vaccinuri de la Universitate din Auckland, Noua Zeelandă. Harris a explicat că acum obiectivul este încetinirea răspândirii așa încât autoritățile să aibă destul timp să se pregătească împotriva noilor cazuri și să vaccineze cât mai mulți oameni.
Doar 33% dintre cei 113.000 de cetățeni ai insulelor Kiribati sunt vaccinați complet, în timp ce 59% au primit măcar o doză, potrivit Our World in Data. Dar, precum multe alte națiuni din Pacific, Kiribati nu poate oferi populației decât servicii de sănătate rudimentare.
Kiribati dispune doar de două paturi de terapie intensivă. Când un pacient e în stare gravă, e trimis în Fiji sau Noua Zeelandă
Potrivit unui doctor din Noua Zeelandă, Kiribati nu are decât două paturi de terapie intensivă și, când au de-a face cu pacienți în stare foarte gravă, îi trimit în spitale din Fiji sau Noua Zeelandă. Având în vedere limitările sistemului sanitar din Kiribati, prima sa reacție când a auzit de apariția noului focar a fost: „Oh, doamne!”
Kiribati a instalat acum mai multe zone de carantină, a impus măsuri de restricție a circulației persoanelor și a impus lockdown-uri. Președintele Taneti Maamau a transmis pe rețelele sociale că guvernul folosește toate resursele de care dispune pentru a rezolva situația și a îndemnat oamenii să se vaccineze.
Biserica mormonă, stabilită în statul Utah al SUA, este foarte influentă în multe dintre națiunile pacifice, inclusiv în Kiribati, acolo unde are 20.000 de membri și reprezintă a treia cea mai mare comunitate creștină din țară. Biserica are în jur de 53.000 de misionari care călătoresc pe tot globul pentru a converti oamenii la credința mormonă.
Kiribati nu e singura țară din Pacific în care misionari care se întorceau din străinătate au testat pozitiv pentru Covid
Înainte de focarul apărut în această lună, Kiribati a mai avut de-a face cu doar două cazuri de infectare: membri ai unui vas de transport căruia, până la urmă, nu i-a mai fost permis să acosteze. Avionul din Kiribati nu a fost primul transport în care misionari care se întorceau acasă au fost depistați cu Covid. În octombrie, un scenariu similar s-a întâmplat în Tonga.
Un misionar care se întorcea din Africa a testat pozitiv și, până acum, reprezintă primul și singurul caz de îmbolnăvire cu Covid din Tonga. Precum misionarii din Kiribati, și acesta era vaccinat și carantinat.
Tonga încearcă din disperare să evite izbucnirea unui focar Covid în insulele care încă încearcă să își revină după erupția devastatoare a vulcanului și a valurilor tsunami care au devastat comunitățile locale.
Restricțiile anti-Covid au afectat tradițiile locale, dar guvernele locale încearcă să salveze o parte din ele
Pe termen lung, o să fie imposibil de evitat răspândirea virusului în Tonga și orice altă comunitate din Pacific, indiferent de cât de izolată ar fi, a explicat Harris. Samoa încearcă de asemenea să prevină apariția primului lor focar de Covid. A impus lockdown până vineri seara după ce 15 pasageri veniți din Australia au testat pozitiv.
Cu toate că răspândirea virusului a atras de la sine impunerea restricțiilor anti-Covid în insulele din Pacific, există semne că nu toate aspectele tradiționale al vieții insulare o să se piardă.
„Guvernul a decis să permită pescuitul”, a declarat joi Kiribati. „Doar patru oameni vor avea voie să se urce în aceeași barcă sau să pescuiască împreună de la mal.”