Statele emergente nu mai sunt locomotiva economiei mondiale

economie mondiala, state emergente

Tranziţia remarcată de analiştii Bridgewater ar putea influenţa fluxurile de capital la nivel global şi ar putea răsturna proiecţiile şi planurile marilor companii, construite în ultimii ani în jurul unui boom economic pe pieţele emergente, notează Wall Street Journal (WSJ).

 

Schimbarea se datorează în principal Japoniei, care a revenit pe creştere economică solidă după mai bine de 15 ani de stagnare cu reprize de declin. Economia japoneză a crescut cu 2,6% în trimestrul al doilea. Deşi rata de creştere din ultimul trimestru încheiat este mai redusă faţă de 3,8% în primele trei luni ale anului, Japonia afişează totuşi o dinamică solidă, mai ales în raport cu perioada îndelungată de deflaţie, semn că politicile controversate adoptate în toamna anului trecut de premierul Shinzo Abe au început să dea roade.

 

În Statele Unite, economia înregistrează creşteri timide, dar evoluează stabil, iar Europa este pe cale să iasă dintr-o recesiune prelungită.

 

În marile economii emergente, precum China, India, Brazilia sau Rusia, creşterea economică a încetinit semnificativ faţă de ratele de boom din ultimii ani.

 

FMI estimează că economia mondială va creşte cu 3,3% în acest an, faţă de 3,2% anul trecut şi 4% în 2011.

Ultimele Articole