Statisticile INS arată că industria a revenit la nivelul de producţie din 2008

2008, 2010, comerț, industrie, România

România intră în 2011 şi cu veşti bune, dar şi cu slăbiciuni majore. Poate singurul sprijin major pentru economia românească a fost cererea externă, care a ridicat exporturile româneşti la un maxim istoric. Din această cauză, companiile cu legături în străinătate s-au bucurat de o revenire mai puternica in primele 10 luni din 2010. În aceste condiţii, producţia industrială era în octombrie la un nivel similar cu cel de la sfârşitul anului 2008, când economia românească tocmai intra în recesiune.

La fel şi serviciile, care şi-a revenit la un nivel similar cu cel din decembrie 2008. Pentru a atinge maximul ultimilor ani, însă, industria mai are de recuperat. Fabricile nu au revenit la turaţie maximă deoarece consumul intern este departe de a-şi reveni. Potrivit statisticilor INS, cifra de afaceri în comerţul cu amănuntul se afla în octombrie 2010 aproape de minimul din vara lui 2007.

Veniturile companiilor din comerţ nu reprezintă un indicator absolut al consumului. Totuşi, Sunt un barometru important pentru principalul motor al economiei româneşti: consumul intern al populaţiei. Potrit statisticilor oficiale, în jurul a două treimi din PIB-ul României este generat de banii cheltuiţi de români.

În aceste condiţii, experţii atrag atenţia că revenirea României va fi lentă, deoarece nici creditarea nu va putea susţine o revigorare mai rapidă. De altfel, un raport al Erste Group afirma că economia românească va atinge nivelul de dinaintea crizei abia dupa 2014.

Ultimele Articole