Money.ro

Statul a cumpărat participaţiile străinilor la reactoarele la Cernavodă

acțiuni, Cernavodă, EnergoNuclear, GDF Suez, Iberdrola, NUCLEARELECTRICA, Pompiliu Budulan, reactoare nucleare, RWE

„Am plătit echivalentul în lei pentru aproape 4 milioane euro pentru cele 24,5% acţiuni cumulate ale RWE, Iberdrola şi GDF Suez, cei trei investitori străini care s-au retras din EnergoNuclear”, a declarat marţi pentru Agenţia NewsIn directorul general al Nuclearelectrica, Pompiliu Budulan.

 

De asemenea, acesta a precizat că a primit mai multe scrisori de intenţie de la investitori interesaţi de proiectul celor două reactoare, inclusiv de la Fondul Proprietatea. Totodată, Pompiliu Budulan a afirmat că Guvernul a aprobat deja din luna decembrie un Memorandum prin care Nuclearelectrica nu poate coborî sub 40% acţiunile deţinute la EnergoNuclear.

 

Pompiliu Budulan a participat marţi la deschiderea Consiliului de Cooperare al Ţărilor din Golf – România-Bucureşti: Oportunităţi de afaceri în Europa Centrală şi de Sud-Est.

 

În prezent, România are două unităţi nucleare la centrala de la Cernavodă, fiecare cu o putere instalată de câte 720 MW, centrală aflată în administrarea companiei de stat Nuclearelectrica, al doilea producător de electricitate din ţară. Potrivit Strategiei Energetice a României, centrala din Cernavodă urma să aibă alte două reactoare nucleare, cu o putere instalată asemănătoare, proiectul fiind estimat la peste 4 miliarde euro.

 

EnergoNuclear SA a fost înfiinţată în anul 2009, prin promovarea unei structuri de acţionariat în care Nuclearelectrica urma sa deţină o cotă de participare de 51% din capitalul social, ceilalţi investitori în proiect detinând participaţii după cum urmează: RWE, GDF Suez, ENEL şi CEZ câte 9,15%, iar ArcelorMittal şi Iberdrola câte 6,2%.

 

Unul din cei şase investitori iniţiali din cadrul EnergoNuclear, actionarul CEZ, îşi exprimase intenţia (prin notificarea transmisă pe 9 septembrie 2010) de a se retrage din proiect. La 19 ianuarie 2011, încă trei investitori – GDF Suez, Iberdrola şi RWE Power România – au notificat celorlalţi acţionari ai EnergoNuclear intenţia lor de a părăsi proiectul.

 

Acordul de Investiţii a fost semnat de acţionari în luna decembrie 2008 şi a angajat un buget de 30 milioane euro, destinat susţinerii activităţilor şi lucrărilor pre-proiect pentru o perioadă de 18 luni de la înfiinţarea societăţii.