Statul a pierdut controlul Fondului Proprietatea, în urma conversiei drepturilor de despăgubire în acţiuni FP“, a declarat aseară, Dragoş Neacşu, preşedintele Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF).
Odată cu scăderea pachetului de acţiuni deţinut de Stat sub 33%, Franklin Templeton Investment, administratorul Fondului Proprietatea, poate să propună schimbarea modalităţii de vot, aşa cum prevede legea şi cum a şi promis managerul FP, Greg Konieczny, la începutul anului,.
Câtă vreme statul a avut peste 33% din acţiunile FP, Ministerul Finanţelor a avut dreptul la o putere de vot mai mare decât cea a celorlalţi acţionari. Astfel, oficial, acţionarii care deţin sub 1% din acţiuni au un drept la vot pentru fiecare titlu din portofoliu. În cazul participaţiilor plasate între 1% şi 3%, posesorii au dreptul la un vot pentru fiecare două acţiuni, iar pachetele cuprinse între 3% şi 5% asigură un singur vot la trei acţiuni.Dacă un acţionar deţine mai mult de 5% din capitalul FP, diferenţa peste pragul de 5% nu conferă niciun drept de vot.
Potrivit estimărilor, în urma conversiilor, pachetul deţinut de Ministerul Finanţelor a scăzut sub 25%, iar statul nu mai are dreptul să impună deciziile în AGA. În statutul FP se spune că statul deţine controlul în AGA atât timp cât participaţia sa este de peste 33%.