Ionut Lupescu

Statul dă în judecată Mega Image

amenzi pentru rovinieta, mega image romania

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADR) prin Direcţia Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti a chemat săptămâna aceasta în instanţă compania Mega Image SRL, cel mai mare operator de supermarketuri din România. Dosarul, aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, are ca obiect o cerere de investire cu formulă executorie, retailerul fiind citat în calitate de debitor. „Este vorba despre o cerere de investire (cu formulă executorie n.red) pentru a-i putea executa silit. Firma nu a plătit o rovignetă. O maşină din parcul auto al societăţii a fost detectată de sistemul de supraveghere şi s-a întocmit proces verbal”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Ionuţ Masala, directorul general adjunct al CNADR. Acesta nu a menţionat care este cuantumul amenzii.