Statul încearcã sã obținã de la CEZ peste 350 mil. euro

CEZ, energie

“Oferta CEZ este de peste 350 milioane de euro, dar valoarea reală va putea fi comunicată după ce vom avea evaluarea KPMG”, a afirmat Videanu.

Potrivit unor surse apropiate discuţiilor, citate, de asemenea, de Mediafax, oferta CEZ nu depăşeşte 400 milioane de euro. CEZ deţine câte 51% dintre acţiunile CEZ Distribuţie şi CEZ Vânzare, restul capitalului fiind împărţit între Fondul Proprietatea (30%) şi Electrica (19%). La CEZ Servicii, Fondul Proprietatea deţine 12% dintre acţiuni. Surse apropiate negocierilor dintre Electrica şi CEZ au explicat însă pentru Business Standard că oferta făcută de cehi se referă doar la cumpărarea pachetelor de la CEZ Distribuţie şi CEZ Vânzare, pentru 315 mil. euro.

Conform surselor, Fondul Proprietatea, dar şi Electrica şi Ministerul Economiei vor să-şi lichideze şi participaţia de la CEZ Servicii. “Negocierile vor continua şi săptămâna viitoare, când mai multe aspecte şi sume aflate în joc se vor clarifica”, au punctat sursele citate.

Afacerea ar putea fi încurcată şi de prevederea potrivit căreia salariaţii pot cumpăra până la 10% dintre acţiunile controlate acum de Electrica. Oficialii CEZ au refuzat să comenteze pe marginea vreunuia dintre aceste subiecte, susţinând că “nu au mandat”. CEZ a plătit pentru achiziţia directă a 24,62% din capitalul Electrica Oltenia, în anul 2005, suma de 62,8 milioane de euro, iar în urma unei majorări de capital, de 103,6 milioane de euro, a ajuns la o deţinere de 51%.

Vânzarea participaţiilor companiilor din cadrul CEZ ar fi cea mai importantă operaţiune derulată pe piaţă de Fondul Proprietatea înainte de numirea administratorului privat. CEZ este prezent din 2005 în România, după ce a cumpărat Electrica Oltenia de la statul român.

Grupul CEZ în România include mai multe firme precum CEZ România, CEZ Distribuţie, CEZ Vânzare, CEZ Trade sau CEZ Servicii.

Ultimele Articole