„Pentru că evreii sunt ucişi, statul Israel a fost creat”, a declarat Netanyahu.
Premierul a mers în yeshiva (seminar de studii religioase) din Beit Halevy la Ierusalim, unde s-au întâlnit membrii familiei lui Jonathan Sandler pentru a îi aduce acestuia omagiu. Jonathan Sandler era învăţător şi tatăl a doi dintre copiii asasinaţi în Toulouse, Gabriel (în vârstă de patru ani) şi Arieh (în vârstă de cinci ani). El a studiat în această yeshiva înainte de a merge în Franţa.
„Pentru aceşti criminali, fiecare loc, fiecare centimetru unde se găsesc evrei şi copii evrei este un teritoriu ocupat. Pentru ei, evreii nu au loc în lume” , a spus Netanyahu.
Premierul israelian a purtat discuţii cu Eva Sandler, văduva, constatând „povara durerii resimţite de către o tânără mamă care alăptează o fetiţă şi care şi-a pierdut soţul şi doi copii”.
Netanyahu a mers şi la casa familiei micuţei Miriam Monsenego, în vârsta de 7 ani, o altă victimă a uciderii.
„Dacă ar fi putut, aceşti ucigaşi ar fi ucis toţi evreii”, a declarat el. „Este îngrozitor să te gândeşti la modul atât de brutal în care a fost ucisă Miriam”, a adăugat premierul.
Ambasadorul Franţei în Israel, Christophe Bigot, a vizitat de asemenea cele două familii în timpul primelor şapte zile de doliu religios care încep după înmormântare.
„Am venit să le transmit toată prietenia, afecţiunea, solidaritatea poporului francez, în acest moment foarte dificil, să le transmit determinarea Franţei de a lupta cu terorismul, cu acest antisemitism barbar”, a declarat Bigot, după vizita sa făcută familiei lui Jonathan Sandler.
Suspectul asasinatelor, Mohamed Merah, un tânăr francez de origine algeriană care a pretins că face parte din Al-Qaida şi care a fost înconjurat în apartamentul său din Toulouse, a fost ucis joi în timpul unui asalt al poliţiei.
După uciderea a trei paraşutişti, el ar fi mers la şcoala evreiască din cauza lipsei unei noi ţinte militare, a declarat miercuri ministrul de Interne francez, Claude Gueant.
„El a spus că a vrut luni să omoare un alt militar şi că nu a găsit nici unul, el şi-a îndreptat mânia asupra colegiului, asupra acestei şcoli evreieşti, asupra acestor copii masacraţi,” a adăugat Gueant.