Daca vrei pensie buna, trebuie sa ti-o faci singur

ASF, Misu Negritoiu, pensie, pensie privata, pensie privata obligatorie, pensionari

„Suma care va fi plătită participanților la fondurile de pensii private va avea un cumul de surse, respectiv pensia de la stat, sumele acumulate la fondurile de pensii private și eventual cele acumulate la fondurilede pensii facultative”, spune Mișu Negrițoiu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), într-un răspuns oficial adresat unui deputat din Parlamentul României.

 

În aceste condiții, la prima vedere ar putea părea că, din cel puțin două surse de venit, românii au toate șansele să beneficieze de o pensie decentă. Însă, lucrurile nu stau așa. Cea mai mare problemă este reprezentată de salariile mici pe care le primesc cei mai mulți români, fie că lucrează legal sau primesc o parte din bani în plic. Din sumele primite suplimentar nu este virat niciun leu pentru pensionare.

 

Astfel, având în vedere că „cea mai mare pondere a salariaților au venituri sub salariul mediu brut pe economie, una din soluțiile aflate în sfera de competență a Autorității și adoptate de către aceasta este desfășurarea de campani de infomare a populației asupra importanței economisirii din timp pentru pensionare, încă de la obținerea primelor venituri, inclusiv prin aderarea la fondurile de pensii facultative”, afirmă Mișu Negrițoiu, șeful ASF.

 

Iată că statul recunoaște oficial că românii care doresc să ducă un trai decent după ce se retrag din activitate trebuie să economisească pentru bătrânețe chiar de la primele salarii.

 

Contribuțiile la fondurile de pensii administrate privat au pornit inițial de la o valoare de 2% din venit și vor atinge un maxim de 6% din venit, în anul 2016, așa cum prevede legislația, mai precizează Negrițoiu.

 

Acesta a mai subliniat faptul că „funcționarea eficientă a sistemului” de pensii private obligatorii „este reală, dar nivelul redus al veniturilor participanților și totodată cota de contribuții foarte redusă virată din acest venit către sistemul privat de pensii reprezintă un impediment în exploatarea completă a potențialului acestui sistem”.

 

Ultimele Articole

Lasă un comentariu