Noul sistem va fi aplicat începând cu sfârşitul lunii iulie, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.
Până în prezent, Comisia Europeană aloca 15% ca avans pentru prefinanţarea proiectelor, iar Guvernul acoperea diferenţa până la 30% din valoarea contractului.
Multe dintre firmele care contractează însă prefinanţarea nu mai trimit ulterior facturile aferente cheltuielilor astfel încât ministerele să transmită la rândul lor actele de decont la Bruxelles, iar Comisia Europeană nu mai eliberează alţi bani comunitari până când aceste deconturi nu sunt închise.
MEDIAFAX a anunţat în urmă cu aproximativ o lună că Guvernul ia în calcul reducerea la jumătate a plafonului în limita căruia statul asigură prefinanţarea proiectelor pentru care sunt alocate fonduri UE, de la 30% la maximum 15% din valoarea contractului, după ce a constatat că multe dintre firmele care contractează banii nu mai trimit acte de decont.
Potrivit noului sistem decis recent de autorităţi, prefinanţarea va fi acordată în cotă de maximum 10% din valoarea eligibilă a proiectului, în cel puţin două tranşe, cu excepţia proiectelor majore, pentru care cota de prefinanţare poate fi de maximum 20% (faţă de 40% în prezent).
Prima tranşă de prefinanţare va reprezenta cel mult 5% din valoarea eligibilă a proiectului (faţă de 15% în prezent), iar următoarele tranşe vor fi acordate numai după ce cheltuielile efectuate sunt autorizate în cuantum de minimum 60% (faţă de 40% în prezent) din valoarea cumulată a tranşelor anterioare de prefinanţare.
Prin excepţie, în cazul proiectelor pentru care contractele/deciziile/ordinele de finanţare prevăd depunerea a cel mult două cereri de rambursare, prefinanțarea se poate acorda într-o singură tranţă.
În cazul proiectelor care intră sub incidenţa ajutorului de stat, prefinanţarea va putea fi acordată în continuare în cotă de maximum 35% din valoarea totală a finanţării, dar într-o singură tranşă.
În acelaşi timp însă, firmele vor fi obligate să restituie întreaga sumă astfel contractată dacă într-un interval de cel mult patru luni nu transmit autorităţilor documentaţia de rambursare. Astfel, autoritățile de management au obligaţia recuperării integrale a prefinanţării acordate în cazul proiectelor pentru care beneficiarii nu transmit nicio cerere de rambursare în termen de maximum patru luni de la primirea acesteia.
În cazul proiectelor pentru care beneficiarii nu transmit în termen de maximum şase luni de la primirea primei tranşe de prefinanţare cereri de rambursare în cuantum de minimum 20% din valoarea prefinanţării acordate, autorităţile de management au obligaţia recuperării prefinanţării neutilizate.
Surse citate au declarat că în prezent există prefinanţări în valoare de două miliarde lei alocate pentru diverse proiecte pentru care nu a fost primită nicio cerere de rambursare.
„Dacă nu s-au primit cereri de rambursare, înseamnă că acei bani nu sunt folosiţi. De acum înainte, autorităţile de management, care se plângeau că nu au temei legal pentru a lua banii înapoi, vor avea obligaţia să retragă fondurile nefolosite, pentru a le direcţiona spre proiectele altor beneficiari”, au arătat acestea.
Pentru a putea beneficia de prefinanțare, firmele sunt obligate să deschidă un cont dedicat exclusiv pentru primirea acestor bani şi efectuarea de cheltuieli aferente proiectelor, inclusiv pentru acordarea de avansuri către contractori şi/sau transferul de sume către parteneri.
În urmă cu două săptămâni, premierul Emil Boc a anunţat că miniştrii au primit sarcina să rezilieze contractele UE care depăşesc nejustificat termenul de implementare sau în cazul cărora sunt descoperite licitaţii trucate, decizie impusă de nivelul foarte scăzut al rambursărilor efective de bani europeni pentru lucrări efectuate.
El declarase anterior că este analizată posibilitatea rezilierii contractelor în cazul firmelor care, în termen de şase luni de la semnarea documentelor, nu încep lucrările, deoarece „lucrurile stau relativ bine” în ceea ce priveşte depunerea, aprobarea şi semnarea de contracte, dar cu mult mai prost la implementarea acestora, respectiv la rambursarea efectivă de bani din lucrările efectuate.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în urmă cu o săptămână, că a adresat Guvernului rugămintea ca, pentru moment, România să înceteze să mai trimită facturi la decontare la Bruxelles, mai puţin pe agricultură.
Rambursările plătite României de către Comisia Europeană pentru proiectele finanţate din fonduri comunitare însumau, la 24 iunie 2011, circa 650 milioane de euro, respectiv aproximativ 3% din totalul celor 20 miliarde de euro alocate pentru perioada 2007-2013, potrivit datelor prezentate de şeful Autorităţii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS), Cătălin Vătafu, consilier de stat al premierului Boc, la o masă rotundă privind fondurile europene organizată de BCR şi MEDIAFAX la finele lunii iunie.