Ana Zavate

Statul va returna 200 de milioane de lei din diferenţa de taxă auto. Repede

Laszlo Borbely, noua taxa auto, taxa auto

Noua taxă auto va fi cu circa 25% mai mică faţă de cea actuală, iar cei care au plătit, începând din 2008, o taxă mai mare faţă de varianta redusă vor putea să ceară direcţiilor fiscale judeţene diferenţa, care se ridică, în total, la circa 200 milioane lei, a declarat ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, la o emisiune televizată difuzată duminică.

‘Diferenţa se apropie de circa 200 milioane lei, dar am considerat, şi a fost decizia mea şi a colegilor din Guvern, că este bine să avem o taxă mai mică pentru că este dificil pentru oameni în momentul de faţă. Avem bani la Fondul de Mediu (pentru plata acestei diferenţe n.r) iar recuperarea banilor nu va dura mult’, a spus ministrul Mediului.

Acesta a precizat că, după aprobarea legii privind noua taxa, în Camera Deputaţilor, a discutat cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, iar banii sunt disponibili.

‘Atunci când cetăţeanul vine cu cererea trebuie să verificăm datele, să calculăm cât trebuie să primească şi imediat se dau banii’, a explicat Borbely, adăugând ‘în momentul de faţă nu putem da termene pentru că depinde de numărul de cereri. Noi suntem pregătiţi, Fondul de mediu are toate datele disponibile. Înseamnă că din momentul în care vine cetăţeanul la administraţia fiscală, vin documentele la Bucureşti, sunt verificate şi trimise înapoi la judeţ şi este chemat la administraţia fiscală’.

Ministrul Mediului a subliniat că banii din taxa auto se duc „în mod exclusiv” către economia verde.

Citește mai mult pe Agerpres.ro