Sorin Simon

Statul vinde acţiunile deţinute la Petrom la sfârşitul lui iulie

actiuni petrom, Ariton, Guvern, OMV, Petrom

”Suntem într-un stadiu avansat, probabil că undeva la sfârşitul lunii iulie tranzacţia va fi făcută. Noi dorim să avem un preţ cât mai bun, nu putem discuta acum de un preţ. Va fi un preţ care va fi aprobat în Guvern. Deci în momentul în care consultantul îşi va termina evaluarea”, a spus Ariton, la o conferinţă pe teme energetice.

Oferta consorţiului constituit din banca rusă de investiţii Renaissance Capital Limited, EFG Eurobank Securities, BT Securities şi SC Romcapital SA a fost declarată în aprilie câştigătoare în cadrul procesului de selectare a intermediarului privind listarea a 9,84% din acţiunile OMV Petrom.

Grupul Petrom avea la sfârşitul lunii martie 24.339 angajaţi, comparativ cu 27.626 angajaţi la sfârşitul primului trimestru din 2010.

Grupul Petrom este cel mai mare grup petrolier din Europa de Sud-Est, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Rafinare şi Marketing, Gaze Naturale şi Energie. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, Grupul Petrom este prezent prin intermediul unei reţele de circa 800 staţii, operată sub două branduri, Petrom şi OMV. Activitatea din România se desfăşoară prin intermediul OMV Petrom Marketing, care este deţinută în totalitate de Petrom. OMV Petrom Marketing operează 546 staţii de distribuţie, dintre care 389 Petrom şi 157 OMV. Grupul deţine, de asemenea, o reţea internaţională de circa 250 benzinării, localizate în Republica Moldova, Bulgaria şi Serbia.

În anul 2010 cifra de afaceri a Grupului Petrom a fost de 4,421 miliarde euro, EBIT (Venituri Înainte de Dobânzi şi Taxe) a fost de 709 milioane euro. OMV, grupul energetic lider în Europa Centrală şi de Sud Est deţine 51,01% din acţiunile Petrom. OMV activează în 13 ţări în domeniile de Rafinare şi Marketing şi în 16 ţări pe patru continente în domeniul de Explorare şi Producţie. Ministerul Economiei deţine 20,64% din acţiunile Petrom, Fondul Proprietatea deţine 20,11%, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare 2,03% iar 6,21% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.