Denisa Gelatu

Ştefan Muscă, fermier: „Să nu mai îmbrăţişeze Ucraina şi să ne abandoneze pe noi!”

fermier, home1, protestul fermierilor

Ștefan Muscă, preşedintele Sindicatului Fermierilor Patrioţi, a lansat, într-o intervenţie la Antena 3 CNN, un apel disperat către autorităţi. „Să nu mai îmbrăţişeze Ucraina şi să ne abandoneze pe noi”, a spus fermierul român.

„Nu mă aşteptam în ceasul al doisprezecelea să fim, din nou, umiliţi. Să ne spună că noi suntem coordonaţi de către un anume partid. Dacă şi eu, Muscă, care nu am nicio apartenenţă politică şi numai pentru faptul că lupt pentru fermierii din România, lupt pentru salvarea satului românesc, lupt pentru 200.000 de firme care se vor închide la 31 martie, să mi se spună că sunt coordonat politic este o mare greşeală din partea celor care au spus acest lucru.

Noi nu suntem de acord cu ceea ce se spune despre noi, noi am ieşit în stradă pentru că ne pierdem agoniseala de-o viaţă, pentru că ne-au mărit din nou taxele şi impozitele, pentru că ne vor condamna în propria ţară să devenim sclavii societăţii româneşti. Nu vom fi de acord cu asta! Trebuia să fie oameni de bună-credinţă, să vină la dialog, să stăm de vorbă, pentru că noi am venit să protestăm paşnic, noi nu am venit să certăm, nu am venit să cerem demisia nimănui. Noi am venit să le cerem să facă politici agricole, să salveze fermele din România. Să nu ne mai lase pe mână.

Să nu mai îmbrăţişeze Ucraina şi să ne abandoneze pe noi! Noi suntem, la această oră, sute de mii de firme care vom falimenta, iar noi nu putem să stăm cu mâinile în sân ştiind că vom falimenta şi că vom pierde totul. Adică după 38 de ani de muncă să ajung sclav în propria mea ţară. Să vină grupuri de investiţii să-mi preia ferma şi eu să fiu slugă în curte la mine, în propria mea fermă. Ar trebui să îşi pună mintea la contribuţie, să ne primească o delegaţie să stăm de vorbă, noi am venit paşnici, suntem oameni civilizaţi.

Ţăranul român este omul care este dus la biserică şi nu ne place să se vorbească despre noi că suntem manipulaţi. Nu suntem manipulaţi de nimeni, am ieşit pentru că s-a făcut o revoluţie şi avem dreptul să ne exprimăm liber!”, a declarat Ştefan Muscă.

Ultimele Articole

Lasă un comentariu