„Expaţii sau investitorii străini sunt clienţii preferaţi ai agenţiilor imobiliare. Ei îşi folosesc viziunea globală, simt ofertele şi semnează contractele în timp record pentru această perioadă, în timp ce clienţii români încă încearcă marea cu degetul, căutând super-oferte şi acolo unde nu sunt”, se arată într-un comunicat al agenţiei imobiliare Vission House, care activează mai ales pe piaţa pe intermediere de tranzacţii de închiriere pentru expaţi.
Potrivit unei analize a agenţiei, clienţii străini au pretenţii, dar plătesc pentru ele, în timp ce românii au pretenţii, dar nu au bani.
„Românii şi-au înjumătăţit bugetele de achiziţii pentru locuinţe. Cu aceiaşi bani cu care în 2008 ar fi acceptat măcar o bucăţică mică din zone exclusiviste, ei caută acum doar locuinţe care întrunesc fiecare criteriu de pe o listă lungă de preferinţe. De cealaltă parte, străinii care muncesc sau investesc în România au decis că preţurile de pe piaţă sunt atât de mici încât în loc să închirieze locuinţe în care să stea, mai bine cumpără”, a declarat Andrei Rusu, director Vission House.
În ceea ce priveşte străinii, mulţi dintre aceştia consideră că s-a atins deja un punct foarte de jos în privinţa preţurilor şi aleg să profite de oportunitate.
„Mulţi au decis să cumpere în loc să stea în chirie. Astfel, peste alţi câţiva ani, poate chiar 10 ani, când pleacă din ţară, vor vinde şi vor face şi un profit. Calculul străinilor este simplu: chiriile de lux au scăzut cu cel mult 15-20% în ultimii ani, pe când preţurile de vânzare s-au înjumătăţit. Au existat chiar situaţii în care chiriile nu au scăzut deloc. În imobilele noi, de exemplu, care oferă toate facilităţile unei locuinţe exclusiviste”, se menţionează în comunicat.
Pe de altă parte, oferta de apartamente care satisfac pretenţiile unui expat sau ale unui om de afaceri străin este destul de redusă în ansamblurile rezidenţiale noi, în condiţiile în care aceştia sunt interesaţi mai ales de zona de nord, de apartamente.
„Majoritatea sunt familii cu un copil, şi atunci se orientează spre trei camere. Iar cele mai multe proiecte din Herăstrău sunt finalizate şi ocupate. Tocmai de aceea, proprietarii nu lasă la preţ”, se precizează în comunicat.
Reprezentanţii Vission House apreciază că firmele plătesc expaţilor şi 2.800 euro/lună pentru o locuinţă. Cele mai multe companii şi-au redus costurile pentru exapţi, iar majoritatea bugetelor se încadrează între 1.500 -2.000 euro/lună pentru trei camere.
„Mai jos de aceste sume, nu merge nimeni. Pragul inferior este şi aşa foarte jos. Un apartament de trei camere dorit de străini are o valoare de piaţă de cam 300.000 euro. Dacă închiriezi mai ieftin de atât, nu rentează investiţia. Există însă şi unele companii care sunt dispuse să plătească mai mult pentru top managerii lor. Căutăm acum o locuinţă pentru un manager japonez. Bugetul este de 2.800 euro, bani în care trebuie incluse şi cheltuielile curente lunare, de la menaj la întreţinere. Dacă nu găsim un proprietar care să aibă o asemenea ofertă, trebuie să negociem cu proprietarii care oferă chirii mai ieftine astfel încât să accepte să primească mai mulţi bani dar în schimb să achiziţioneze pentru client absolut orice are acesta nevoie, de la covoare la plasme sau jacuzzi”, a mai spus Rusu.
Vission House a fost înfiinţată în 2007 şi oferă atât consultanţă imobiliară cât şi legislativă. În portofoliul firmei sunt 150 de proprietăţi, toate adresate segmentului medium-high. De la înfiinţare până acum, Vission House a încheiat tranzacţii de peste 10 milioane euro.