Strauss-Kahn, FMI: Grecia nu a cerut ajutorul Fondului şi nu există semne că are nevoie de sprijin

ajutor Grecia, criza din Grecia, Dominique Strauss-Kahn, dominique-strauss-kahn-1, FMI, Fondul Monetar International, Grecia, seful FMI, strauss kahn

„Sper ca strategia UE pentru Grecia să meargă. Suntem pregătiţi să ajutăm Grecia, la fel ca pe oricare alt membru, dar nu este evident în prezent că ajutorul va fi absolut necesar”, a afirmat oficialul FMI la şcoala de business din Varşovia, în timpul unei vizite de o zi în capitala Poloniei.

El a arătat anterior, într-un discurs susţinut la aceeaşi universitate, că statele din zona euro trebuie să-şi îmbunătăţească coordonarea economică pentru a evita dezechilibrele mari care se profilează în sistem.

Criza financiară din ultimii doi ani a avut efecte negative severe în interiorul Uniunii Europene, însă s-ar putea dovedi un punct pozitiv de cotitură pentru blocul de 27 de ţări, dacă liderii iau măsuri pentru rezolvarea problemelor şi găsesc soluţii comune.

„Una dintre lecţiile crizei în Europa este că o monedă unică fără suficientă coordonare a politicii economice poate conduce la dezechilibre uriaşe. În urma crizei, integrarea europeană trebuie accelerată, şi nu încetinită (…) Acum este momentul ca proiectele europene să treacă la următorul nivel, un nivel superior”, a spus Strauss-Kahn.

Liderii UE şi FMI au convenit săptămâna trecută să pregătească un mecanism prin care să poată acorda ajutoare de urgenţă Greciei, dacă va fi necesar.

Strauss-Kahn va sosi marţi la Bucureşti pentru o vizită de o zi, în cursul căreia va discuta cu preşedintele Traian Băsescu, premierul Emil Boc, ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, cu preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, se va adresa legislativului şi va susţine un discurs la Academia de Studii Economice.

Ultimele Articole