„Relansarea nu va avea loc atâta timp cât bilanţurile băncilor nu vor fi curăţate iar acest lucru nu s-a finalizat încă”, a declarat Dominique Strauss-Kahn cu prilejul unei reuniuni la sediul de la Geneva al Organizaţiei Mondiale a Comerţului.
„Multe lucruri au fost făcute, însă mai rămân de făcut multe altele” , potrivit acestuia. „Relansarea economică va avea loc mai devreme sau mai târziu, în funcţie de momentul în care se va finaliza curăţirea bilanţurilor băncilor”, a precizat mai Strauss-Kahn.
După spargerea bulei speculative financiare, în luna septembrie 2008, sectorul bancar a suferit cea mai gravă criză de la sfârşitul celei de al doilea război mondial.
Organizaţia Mondială a Comerţului organizează la Geneva o conferinţă de două zile dedicată sprijinirii comerţului, conferinţă la care sunt aşteptate intervenţiile directorului OMC, Pascal Lamy, şi ale secretarului general al ONU, Ban Ki-moon. Cel puţin 15 directori de mari instituţii internaţionale, inclusiv preşedintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick, şi directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Dominique Strauss-Kahn, sunt aşteptaţi să participe la conferinţa OMC de la Geneva.