‘Oamenii au votat pentru responsabilitate și stabilitate’, a declarat liderul PPE, Joseph Daul. La rândul său, candidatul PPE, Jean-Claude Juncker, a revendicat imediat după prima estimare oficială a PE dreptul de a conduce viitoarea Comisie Europeană.
Liberalii europeni sunt pe locul trei cu 74 de eurodeputați, urmați de Verzi (58) și de stânga radicală (47), conform acestei proiecții realizate de institutul TNS plecând de la sondajele la ieșirea de la urne în cele 28 de țări membre.
Euroscepticii nu constituie un bloc omogen. Grupul lor format în jurul UKIP, partidul britanicul Nigel Farage, este creditat cu 33 de locuri în viitorul Parlament European.
Din grupul neafiliaților din fostul Parlament European au câștigat membri ai unor formațiuni precum Frontul Național din Franța, FPO din Austria și PVV din Olanda, dar aceștia ar putea forma pentru prima dată un grup, care ar impune prezența a cel puțin 25 de eurodeputați din șapte țări. Acest bloc ar reprezenta 40 de eurodeputați, din care peste jumătate ar fi ai Frontului Național după victoria sa în alegerile din Franța, notează France Presse.
Parlamentul European a inclus la rubrica ‘alții’ aleșii unor partide care nu au fost reprezentate în fostul PE, precum Mișcarea Cinci Stele a lui Beppe Grillo în Italia și partidul german Alternative fur Deutschland. Acest ansamblu ar urma să dețină 56 de locuri.
La rândul său, grupul conservatorilor britanici și polonezi va obține 39 de locuri. Potrivit Reuters, euroscepticii ar urma să obțină 129 de locuri în viitorul legislativ comunitar.