În acest weekend, MGM va lansa primul său film din ultimele nouă luni şi singurul programat până la sfârşitul anului, remake-ul musicalulul "Fame" din 1980. Planurile pentru producţia altor filme sunt puse în aşteptare, deoarece casa de producţie nu are fondurile necesare şi încearcă, în aceste zile, să-şi convingă creditorii să renunţe la dobânzi până în februarie 2010.
Potrivit unor surse din conducerea studiourilor, reprezentanţii acestora au purtat, în urmă cu câteva zile, o conversaţie telefonică de câteva ore cu creditorii, în care au încercat să îi convingă să suspende plăţile dobânzilor pentru ca MGM să poată folosi banii la acoperirea plăţilor curente. Câţiva creditori au ameninţat însă că vor forţa MGM să intre în faliment involuntar.
Prin discuţiile purtate cu creditorii, MGM încearcă să evite scenariul în care ar fi forţat să dea faliment, deoarece astfel activele companiei s-ar devaloriza şi ar fi periclitate francize de valoare precum "James Bond", "Pantera Roz", dar şi drepturile pentru "The Hobbit", filmul al cărui scenariu precede acţiunea din seria "Lord of the Rings".
De luni de zile, MGM încearcă să restructureze datoria care a fost acumulată, în mare parte, în 2005, când un grup de investitori condus de Pacific Group şi Providence Equity Partners au cumpărat studiourile pentru aproape cinci miliarde de dolari. În mai 2008, compania a angajat firma de investiţii bancare Moelis&Co pentru a o ajuta să reducă datoria către cei 140 de creditori.
Reprezentanţii MGM nu au vrut să comenteze situaţia, însă, au dat de înţeles, într-un comunicat, că situaţia companiei s-ar putea îmbunătăţi. "Discuţiiile cu creditorii fac parte din acţiunile prin care încercăm să corectăm bilanţul MGM şi să poziţionăm compania pentru a-şi putea îndeplini obiectivele de afaceri. Conducerea MGM lucrează în interesul companiei şi al deţinătorilor de acţiuni, ceea ce presupune şi negocierea cu creditorii, pentru a ajunge la o soluţie care să ne permită un succes financiar pe termen lung", se arată în declaraţia MGM.
Deocamdată, nu este clar dacă MGM va avea mijloacele financiare necesare pentru a co-finanţa, alături de studiourile Warner Bros şi New Line Cinema, cele două părţi ale "The Hobbit", a căror producţie ar trebui să înceapă în 2010. Sub semnul întrebării stă şi cea de-a 23-a peliculă din seria de succes "James Bond".
Dacă discuţiile MGM cu creditorii nu vor da rezultatele dorite, studioul ar putea pierde drepturile asupra "James Bond", fără de care, aşa cum spun chiar reprezentanţii casei de producţie, nu ar putea supravieţui.
Sursa: Newsin