Ion Sturza, om de afaceri: România poate să redevină o sursă importantă de petrol şi gaze (VIDEO)

energie, gaze, investitori, Ion Sturza, petrol, România

„Luând în considerare ultimele descoperiri tehnologice şi tehnice care sunt în domeniul petrolului şi gazului s-a ajuns la consluzia că în România pot să fie la adâncimi mai mari rezerve mari de petrol şi gaze care va face o conexiune istorică de la prima găleată de la mijlocul secolului IXX cu noi capacităţi”, a declarat omul de afaceri Ion Sturza.

Potrivit studiilor, zona vizată este cea a câmpiilor subcarpatice. Companii din primele cinci la nivel intranţional, care împart supremaţia în domeniul explorării rezervelor de petrol şi gaze, s-au arătat interesate de acest proiect.

„Am fost contactat de câteva companii mari internaţionale care mi-au cerut opinia. Ştiu că sunt studii geologice încurajatoare şi România poate să redevină o provincie importantă ca sursă de producţie importantă a petrolului şi gazului în anii următori”, a explicat Sturza.

Pentru ca perimetrele vizate să fie date spre explorare, trebuie organizată o licitaţie.

„Va fi o nouă runda de licenţiere la care deja şi-au exprimat interesul nu numai companiile oportuniste, dar şi companiile din domeniu. Dacă se va izbuti să fie atraşi aceşti investitori cu condiţii favorabile eu cred că va fi un renaissance a industriei”, a mai completat omul de afaceri.

Costurile unui astfel de proiect sunt foarte mari dar justificate spune omul de afaceri Ion Sturza. O singură sondă costă între 20 şi 25 de milioane de dolari. În aceste condiţii proiectele de o astfel de anvergură pot fi dezvoltate doar de companii cu capacitate financiară şi tehnologică foarte avansată.

Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel

Ultimele Articole